Postul – între religie și știință
În contextul modernității, în care știința devine autoritatea supremă în funcție de care ne șlefuim ideile și ne modelăm comportamentele, noțiunea de ”post” tinde să aibă o reprezentare unilaterală în mințile noastre, una de natură religioasă, față de care suntem din ce în ce mai sceptici.
Intenția noastră a fost, ca prin acestă dezbatere, să deschidem un orizont mai larg al percepției asupra postului, prin aducerea laolaltă a mai multor viziuni diferite, încercând să extragem esența, anume funcția postului, după cum ne este prezentat în cele trei religii Abrahamice, precum și ultimele descoperiri din biologie care îi aduc argumente științifice. La final am sărbătorit împreună ultima masă de Iftar, care a încheiat Ramadanul acestui an.
Oricât de diferite ar fi contextele culturale din care provenim, avem în comun o nevoie fundamentală – aceea de a identifica un set de norme și practici care să ne ghideze pașii spre a trăi ”o viată bună”. Ce anume înseamnă o ”viață bună”, variază în funcție de unghiul din care privim. Nevoile de bază care susțin o viață bună în Scandinavia diferă de cele din Africa, spre exemplu.
O viață bună poate însemna o viață trăită în acord cu voința Divină sau o viață care respectă un adevăr unanim acceptat în acel moment din punct de vedere social, politic sau științific.
Ce anume constituie o viață bună a fost și întrebarea care sta la temelia gândirii filozofice a grecilor antici. Dimensiunile asupra cărora aceștia au reflectat au fost multiple și au vizat numeroasele aspecte ale existenței. Năzuința lor a fost însă aceea de a se apropia cât mai mult de ceea ce înseamnă binele universal. Thales, cosiderat primul filozof, a spus – ”Care om este fericit? Acela care are un trup sănătos, o minte bogată în resurse și un temperament docil.” Romanii, care au continuat tradiția gândirii stoicilor, spuneau ”Mens sana in corpore sano”- adică o minte sănătoasă într-un corp sănătos. Relația dintre minte și trup, dintre gândire și simțire, este una strânsă, fiind aproape imposibil de separat, însă prin raportul pe care filozofii antici l-au observat încă de acum 4000 de ani, au început să identifice procesul evoluției conștiinței de sine.
Desigur, postul este mai mult decat o practica de disciplină alimentară, după cum au punctat și invitații noștri, dl. Tănase și dna. Yilmaz, postul este un ritual care cuprinde un ansamblu de practici menite să îmbunătățească viața omului, pornind de la relația cu Divinul, cu propriul trup și cu ceilalți.
Postul, sau asceza, care presupune abținerea de la poftele trupului și a tentațiilor lumești, este o practică antică din vremea pre-socratică, anterioară religiilor monoteiste, când modelul de educație al Școlii Pitagoreice presupunea pe langa dezvoltarea intelectuală, și pe cea spirituală, posibilă doar printr-o disciplină strictă a trupului în raport cu dorințele simțurilor.
Pitagora, una dintre cele mai strălucite minți care au pavat drumul evoluției umanității, părintele matematicii, a pus lumina pe un concept important – Raportul. Raportul dintre numere, dintre obiecte, dintre om și lume. Un interval pe care omul îl poate cuprinde acum cu mintea, făcând posibilă cunoașterea lumii. Căci dacă ”omul este măsura tuturor lucrurilor”, îndemnul delfic ”Cunoaște-te pe tine însuți”, nu este doar o formulă de mult apusă, este însăși condiția dobândirii unei perspective clare asupra realității. Cunoașterea propriei naturi, a propriilor parametrii fizici și psihici, devine o necesitate. Introspecția este posibilă în intervalul dintre ceea ce suntem și propriul răspuns la ceea ce suntem. Postul este un exercițiu în acest sens.
Ne-am folosit de ajutorul filozofiei în scurta introducere, care prin însăși natura ei este, asa cum zicea Bertrand Russell, ”ceva intermediar între religie și știință”, pentru a crea astfel un spațiu în care aceste două lumi, aparent diferite, să se întâlnească.
Desigur, s-a vorbit despre izvoarele scrise ale Cărților Sfinte și practicile descrise în ele, precum și despre modul în care acestea se pot sau nu adapta contextelor socio-geografice. Am aflat că o diferență fundamentală între Islam și Creștinism este faptul că unul prezintă postul ca fiind o obligație, pe când celălalt lasă mai mult la latitudinea credinciosului. Am aflat de asemenea că ceea ce postul aduce în aceeași masură în viața creștinilor, a musulmanilor și a evreilor, este elevarea minții de la un simplu organ de simt, la o unealtă cu care șlefuim realitatea sau propria ființă, prin evoluția conștiinței. Prin intervalul gândire-simțire pe care îl concentrează, contribuie la elevarea conștiinței de sine. Prin conștiința de sine devenim cu adevărat conștienți de lume, de ceilalți. Compasiunea, Regula de Aur a tuturor religiilor este posibilă doar atunci cand intelegem experiența celuilalt ca și când am fi în locul lui. Prin practica postului însoțit de rugăciune și reflecție, se creează atât transcendență cât și profunzime în relația cu Divinul și cu semenii.
Vă invităm să urmăriți niște părți din dezbatere, urmând să vă punem în curând la dispoziție înregistrarea completă. De asemenea mulțumim Fatmei pentru că a făcut posibil dialogul intre toate cele trei religii Abrahamice, aducându-ne la cunoștință și poziția domnului rabin al României Rafael Shaffer, prin textul adresat acestui eveniment pe care îl puteți citi în rândurile de mai jos.
Prim rabin Rafael Shaffer
”Postul în Iudaism – Religie și Știință
În Tora (cele cinci cărți ale lui Moise) este amintită o singură zi de post: Iom Kipur, ziua iertării păcatelor. Păcatele sunt iertate numai celui care se căiește cu inima curată, repară daunele, iartă pe cei care i-au făcut rău și își asumă ferm ca de acum înainte să nu păcătuiască. Postul și căința merg mână în mână.
Deși puțin practicat astăzi, cel mai larg discutat în textele sacre este postul la necaz. Scrie Maimonide (Taaniot 1:1-4) Avem porunca… de a ne ruga… pentru orice necaz care vine asupra obștii… precum seceta, ciuma, lăcustele… Și aceasta este din căile căinței. Căci atunci când vor veni necazurile și se vor ruga [ca necazul să treacă]… vor ști cu toții că din cauza faptelor rele le-a venit necazul precum este scris (Ieremia 5:25)” Fărădelegile voastre au schimbat aceasta și păcatele voastre au depărtat acest bine de la voi”. Dar dacă nu se vor ruga… ci vor spune că așa e firea și necazul e doar o întâmplare. Aceasta este calea cruzimii și datorită ei se vor lipi de faptele lor rele. Și au statornicit… să postească pentru orice necaz care vine asupra obștii până va veni din ceruri îndurarea.
Prin rugăciune și căință pășim pe calea de a înțelege și a accepta că faptele noastre sunt cele care au adus necazul. Dacă vom continua cu păcatele va continua și necazul. Dacă ne vom lepăda de ele, necazul va trece și el. Chinul postului este menit doar să ne pregătească sufletul pentru a păși pe calea căinței.
În zile noastre cel mai des practicate sunt posturile care au fost statornicite în zilele în care neamul nostru a trecut prin mari necazuri, precum scrie Maimonide (Taaniot 4:1): Sunt zile în care tot neamul Israel postește din cauza necazurilor care s-au petrecut în acele zile pentru a stârni sufletele să pornească pe calea căinței și prin aceasta vom lua aminte de faptele noastre rele și de faptele rele ale strămoșilor noștri care erau asemenea faptelor noastre de acum și ne-au adus aceste necazuri. Căci prin această luare aminte ne vom întoarce la faptele bune precum scrie (Levitic 26:40): ” Atunci își vor mărturisi fărădelegile lor și fărădelegile părinților lor.”
Deși statornicit pe urma unor evenimente care au trecut de mii de ani, postul este legat de ziua de azi. Păcatul de atunci se răsfrânge în păcatul de astăzi. Dacă ne vom căi de păcatul de astăzi vom avea șansa să îndreptăm ceea ce au strâmbat strămoșii. Postul este menit să ne frângă trupul pentru a ne frânge inima și astfel să ne deschidă calea spre căință.
Obiectul religiei este de a da sens postului și de a-i stabili regulile. Poate cea mai importantă dintre reguli este scutirea de post a celor cărora postul le-ar ar putea dăuna sănătății. Decizia referitoare la fiecare om în parte nu ține de autoritatea rabinului ci a medicului. Totuși religia reglementează cum procedăm în cazurile în care opiniile medicilor se contrazic. Dacă un medic spune că postul i-ar dăuna și un medic spune că nu-i va dăuna, omul e scutit de post. Mai mult, dacă doi medici spun că i-ar putea dăuna și o sută spun că nu-i va dăuna, omul este scutit.
Detaliile sunt multe, dar nu-și au aici locul. Sper că am reușit în cuvinte puține să prezint atitudinea Iudaismului față de post. ”