Pentru a fi parte dintr-o comunitate, este important să nu îi uităm pe cei mai puțin favorizați de circumstanțe.

   

Uneori agonisim mai mult decat avem nevoie și nu ne mai ramane timp să ne gândim la cei mai puțin favorizați de soarta. Din acest motiv vrem să facem, lună de lună, un efort colectiv prin care să aducem bucurie în viața unor familii nevoiașe. Cu ajutorul vostru, al celor care doriți să vă implicați donând haine(pentru copii și adulti), carți sau jucării, ADVU va colecta cele necesare și vom pune la cale în prima săptămână a fiecare luni, o întâlnire dupa modelul celei pe care am organizat-o de acest Paște. Îi așteptăm pe cei care doresc să ne unim forțele în acest proiect, la sediul ADVU, cu un telefon sau un mail în prealabil.

Scroll to Top