Anatolian Food Fest 2026 – O Călătorie a Simțurilor și a Solidarității
Data: 3– 5 Iulie2026 Locație: Arena Națională (Intrarea Maior Coravu), București Intrare: Liberă
La Asociația pentru Dialog și Valori Universale (ADVU), promovăm constant „Arta de a Trăi Împreună” ca fundament al unei societăți armonioase. În contextul noului nostru statut de Club UNESCO, avem deosebita bucurie de a susține și de a vă invita la o nouă ediție a Anatolian Food Fest, un eveniment unde diversitatea culturală și valorile universale se întâlnesc într-un cadru festiv.
Ce vă așteaptă la festival?
Vă invităm să descoperiți fascinanta cultură anatoliană printr-o experiență completă:
- Delicii Gastronomice: Savurați preparate autentice precum Katmer, Künefe, înghețată turcească, suculentele kebaburi și nelipsitele baclavale.
- Spectacol Cultural: Programul artistic va include dansuri tradiționale și spectaculosul dans al dervișilor rotitori, un simbol mistic al păcii și al dialogului spiritual.
- Activități pentru Familie: Un spațiu plin de voie bună, ideal pentru toate vârstele.
Bucurie pentru suflet și sprijin pentru comunitate
Anatolian Food Fest este mai mult decât un festival gastronomic; este o inițiativă cu o componentă umanitară profundă. Toate fondurile obținute în urma acestui eveniment vor fi direcționate către campaniile sociale ale partenerilor noștri de cursă lungă, Fundația Tuna.
Programul evenimentului:
- Vineri, 3 Iulie: 15:00 – 22:00
- Sâmbătă și Duminică, 4-5 Iulie: 10:00 – 22:00
Vă așteptăm să celebrăm împreună valorile prieteniei și ale înțelegerii interculturale!