Grupa I
Miroasă a primăvară, mamă,
Miroasă flori de ghiocei,
Și glasul tău mereu mă cheamă,
Iar eu alerg ca de-obicei.
Tu, mama mea, comoara vieții,
Ce veșnic te voi prețui,
Despre tine-au scris poeții,
Te voi iubi cât voi trăi!
De n-ai fi tu pe-această lume,
Nici viața sens nu ar avea,
Ești pasărea copilăriei,
Ce la leagăn îmi cânta!
Măicuța mea, icoană sfântă,
Prea multe tu m-ai învățat,
Azi vocea ta iar mă alină,
Și-mi dă speranțe de purtat.
A ta privire-atât de dulce,
A tale buze-atât de moi
Păstrează-n casa noastră pace,
Și ne păzește de nevoi.
Te iubesc până la ceruri,
Ți-aduc înalte mulțumiri,
Ascult mereu a tale sfaturi
Și-adun frumoase amintiri!
Dintr-o mare de safire
Te-am ales mamă pe tine
Te-am ales din cer de sus
Fericire ți-am adus.
Mamă, în brațele tale
Chiar nimic nu mă mai doare
Cu tine trec peste toate
N-am aripile tăiate.
Ochi frumoși, chip de poveste,
Nimeni nu-i cum mama este.
Îi sunt datoare o viață
Că-i soarele-n dimineață
Tu ești floarea mea de colț
Mă ajuți cu tot ce poți
În inima mea ți-e locul
Tu îmi ești în viață norocul.
Mamică bună iubitoare,
Îți mulțumesc că m-ai făcut mare!
Cu brațele m-ai ocrotit,
Cu vorba , sufletul mi-ai încălzit.
M-ai învățat cum să vorbesc,
Să merg , să scriu și să citesc.
Mi-ai fost alături și m-ai îndrumat
Din drumul bun să nu m-abat.
Mi-ai dat încredere în mine,
Și-ai renunțat de multe ori la tine.
Nu ai cerut nimic și nu te-ai plâns.
În toate ai găsit cate-un răspuns.
Icoană sfantă! Dar Dumnezeiesc!
Doar ție mamă-ți mulțumesc!
Și-ți sărut mâna cea muncită,
Și fruntea ta încărunțită!
Mama mea e cea mai bună
E un fluture, un munte
De iubire și căldură
Care nu știe de ură.
Pașnica pictură
Cu munți și-un râușor,
Mereu mi-aduce aminte
De-al nostru cuibușor.
O rază de lumină,
Înțeleaptă și umilă.
Așa e mama, mama mea,
Ce-mi luminează mereu calea.
S-o iubim, s-o prețuim,
Numai bine să-i dăruim.
O sfântă ființă, un ferice cânt
E mama, un lucru preasfânt.
Ce-ar fi lumea fără mama?
O ruină pe Pământ;
Mereu o geroasă iarnă;
Numai vânt și fără cânt…
Avem o singură mamă pe pământ,
E ca un lin cânt ce e la toți în gând;
Că-i cățel, că-i pisică, toți au a sa mămică
O iubesc, o ajută și, într-un final, o părăsesc…
Când ai tu 15 ani,
Iar mama pleacă-n veșnicie,
-Ți rămâne sufletul pustiu
Și nu mai știi ce faci tu mâine.
Gândești ce crud a fost destinul
Că ți-a luat pentru vecie
Ființa cea mai scumpă ție,
Și viața-ți este ca pelinul.
Și nu mai poți ca să trăiești
Așa cum ai trăit cândva,
Și soarele nu e la fel,
Și viața ta, și soarta ta…
Și dorul te apasă crunt,
Iar zilele se duc, se duc,
Și greu e traiul fără tine,
Dar chipul tău nu mai revine.
Grupa II
Ce înseamnă mamă, știu abia acum,
Când soarta m-a dus departe
Pe rătăcitul drum
Și chiar de dorul mă frământă,
Acum la oră grea,
Știu că undeva m-așteaptă,
M-așteaptă, mama mea!
Iar lacrima-mi apare
Și tristă-îmi e privirea
Căci anii îți trec de-a valma
Și mare-i nostalgia.
De am noroc nu pot să știu,
Dar fericirea-i mare
Căci ești în viață, nu în pustiu
În soartă îmi ești un soare.
De-am fost naiv poate cândva,
Dar m-a iertat inima ta,
Căci doar o mamă poate ierta
Pe fiul său, pe fiica sa.
O liniște înveșmântată în culori,
O umbră plină de lumină,
Pe cer senin mulțimile de nori
Se-adună-ncet și pe ascuns, suspină…
Și cade-o lacrimă, și încă una,
Și trist e soarele și e cuprins de teamă…
Îi piere câte-o rază, îi piere și lumina
Îi este frig, e întuneric și e spaimă.
În gândul meu se-așterne ploaia,
Îmi spală inima cu picături de jar,
În ochi văpaie stropii ca scânteia
Iar gustu-mi simte sentiment amar.
Ades ființa-n gânduri mi se prinde
Privește-ntunecat și lăcrimează
Își mușcă buza, ochii îi închide,
Sclipește tainic în ochi-i triști o rază.
Aripile-mi întind spre dorul meu nestins,
Îmi plec azi capul înaintea ta
Căci mă învăluie iubirea-n necuprins,
Mă simt un vis, pe cerul negru – stea.
Tu ești un tainic păzitor ceresc
Al unui chip înfometat după iubire
Tu… Ești dar dumnezeiesc
Ești o petală din dumnezeire.
Ești mamă, ești femeie și iubită
Ești dor, ești melodie și alin
Ești mângâiere într-o lume nemiloasă,
Ești vorba dulce din suspin.
Ești tu, un trup plin de blândețe,
Amestec de un sentiment necunoscut,
Nici un savant, nici o știință
Tandrețea ta n-a perceput.
Privirea ta îmi spune ce-i durerea
Chiar dacă buzele-ți nicicând nu au șoptit,
Privirea ta cuprinde-ntreaga lume
Și mii de licurici în ei s-au rătăcit.
Iar ochii duioși îi vezi de ne-nvins
Ca gheața fără moarte în infern,
În spatele lor pământul e cuprins
Cu tot ce-i divin, sentimente se-aștern.
Când noaptea coboară peste gene
Tu îmi veghezi în rugăciuni suflarea,
Te văd în vis, te simt aievea
Șterg lacrima ce-n zori cuprinde zarea.
Îți mulțumesc ție făptură
Neînțeleasă printre pământeni,
Căci vocea rugăciunii sună
Și pe pământ, și în etern.
Cu dragostea-mi neputincioasă, genunchii iar îmi plec,
Cu mulțumiri de om flămând, suflarea mi-o înec.
Ești rod al unui fruct divin – iubirea
Venit-ai pe pământ să-mi umple-amorul firea.
„Din sărutul ei, rupt dintr-un soare
Ochii mei, ai noștri calzi, eu prind culoare
Mă prind ca un copilaș de mâna ei, degete de rază
Din clipa nașterii, un Univers de mamă, într-o zi, într-o după-amiază.
Mi-am îmbălsămat sufletul curat cu permanenta ta amprentă,
Luceafărul de pe cerul tău, inima și sufletul, în corespondența
Cu mine, sunt apa florilor tale, alinarea lacrimilor tale, mamă
Îmbrățișarea lungă ce cu drag și dor mă cheamă.
Am crescut și am învățat să prețuiesc cu fiecare blând cuvânt,
Ca un olar cu al său lut, m-ai format și colorat după al tău veșmânt;
Iți caut cugetul și vorba chiar și-n colțuri ascunse anume
Nu este alt om pe lume care să mă îndrume!
Așa cum ești tu, mămica mea mamă
Nu va mai fi alt înger pe care să îl chem într-un bine și chiar și într-un rău;
Știu, purtându-te veșnic în al meu suflet că nu-mi va fi vreodată teamă
Mă voi întoarce de unde am plecat, doar eu, unic răsad, voi rămâne copilul tău.”
Dacă nu ai exista
Soarele nu ar lumina,
Dacă nu ai fi
Soarele nu ar străluci,
Vocea ta dulce ca mierea
Îmi alină mereu durerea
A fost cândva o zână bună
Cu păr bălai și ochi senini
Avea obraji gingași și plini,
Firavă ca o semilună…
Iar într-o noapte, basm de iarnă,
Apăru deodat’ sub clar de stele
O fetiță, frumoasă ca și soarele,
Cu a sa înfățișare fină.
Iar cum șuvoaiele de apă se preling
Spre inima pădurii, așa și fata
Tot mai repede și tare se-ndrepta
Spre inima zânei, unde forțele binelui înving.
Zi de zi și an de an, mereu,
Zâna pe mica ființă o-ndrăgea
Pentru aceasta inima își dăruia
Viața lor era asemenea unui curcubeu.
Înfloritoare ca primăvara,
Roditoare ca și toamna
Relația lor asa perfectă era
Se-ngrijeau una de cealaltă, întotdeauna
Dar cum basmul nu-i doar basm,
Nici povestea doar poveste,
Eu eram fetița aceea
Iar mama, zâna mea este.
Grupa III
Ți se-nvârt sub tălpi planete, să-ți vibreze-n piept putere,
Să poți crește pruncii-n ere, să descoperi alfabete,
Să sfințești casa și zorii, cu palme muiate-n rouă,
Să-mbraci viața-n haină nouă, s-aduni în căpăstru norii.
Cântul de leagăn din vene, se îndreaptă-n val spre buze,
Brațele-ți sunt călăuze, lungești zările în trene,
Cari în spate veșnicia, rotită-n cadran de ceas,
Faci din când în când popas, să îți odihnești solia.
Câtă dragoste, femeie, poți sădi într-o dumbravă!
Din vulcanul tău cu lavă, se ridică-n curcubeie
Tot nesomnul de pe pleoape, toată truda de pe frunte,
Tu, le cerni în flori mărunte, ofrande trimiți pe ape.
Ești fântână cu iubire, sfântă îți este suflarea,
Îți arunci doar cingătoarea și cu mare dăruire,
Mulezi pântecul pe glob, să îi simți pulsul veciei,
Să fii rădăcina gliei, ce-și hrănește bob cu bob.
Ai înflorit într-o mușcată,
Mamă,
Pe prispă, sub razele lucii.
Erai un boboc de fată
În copilăria mea,
Acum, ești o floare…
Din tulpina ta zveltă,
Mamă,
Au crescut mlădițe,
S-au înălțat până dincolo de deal,
Au înflorit și ele în felurite culori,
Însă…tot a mușcată crudă miros!
Azi, frunzele tale,
Mamă,
S-au topit în aramă,
Stau să cadă din loc în loc,
Iar floarea, altădată coroană,
Abia tremură de mijloc!
Aș vrea să mai vină o primăvară,
Mamă,
Peste tine!
Și altele, apoi…altele…
Să-ți întinerească rădăcina,
Și să-ți înflorească grădina!
M-am trezit printr-un miracol când eu nu știam că sunt
iar ce ma-ntregește parcă e pătruns de-un dor cărunt.
Blânda pace mă-nvelește-n orizontul infinit,
un mister în constelații printr-un glas însuflețit.
Apele-mi învolburate, însă-n valuri de sfârșit
scot catarge-n depărtare având craniul dezvelit.
O neliniște apăsătoare ș-acel zbucium foarte surd
fac să-mi caut apărare doar la gândul meu nătâng.
Unde ești tu, scumpă Mamă? Te-ai ascuns cumva de mine?
Ești sau poate mi se pare? Oare sunt eu, cel din tine?
Zbuciumul pe loc se-oprește, alinarea dintr-o dat`
Mă-nfășoară, simt cum cresc în universul fecundat
Și o simt aici, cu mine, simt că-i tot ce mă-nconjoară
parcă-i simt blândețea sfântă și iubirea de fecioară.
Dar n-o văd și iar furtuna se pornește dintr-o dată,
De-aș putea să-i văd cununa înainte să mă nască…
De-aș putea să sper că după o s-o văd pe sfânta mamă
Mi-aș opri pe loc furtuna, i-aș plăti născării vamă!
Dar n-o vad… căci ea nu este-n Univers rămân doar eu
Singur în a mea poveste, singur eu cu dorul meu…
Pe când ruptă, apa vieții-mi cheamă nașterea aproape,
Coasa ei ma va atinge, voi pleca spre noi etape…
Voi putea să văd lumina? Sau va fi tot întuneric?
Va fi mama oare-alături în tărâmul ei feeric?!
Nu va fi, însă, nimica! Câți sunt oare cei nascuți
De s-au dus întinși la mama și-au venit n-apoi crescuți?!
Nimeni, nici acum și-n veacuri căci de-aici, din intuneric,
Nu se-ntrezărește mama, doar ținutul cadaveric.
Make it rain
așa mă îndeamnă Foy Vance, mami
dar nu pot aduce ploaie nici dacă aș vrea
a fost și este prea multă ploaie înăuntrul tău
văd cum se preling pe obrajii tăi picăturile
și nu am destule șervețele ca să opresc durerea să mai curgă
inima ți-e îmbibată de apă prin venele tale circulă apă stătută în loc de sânge
și nimic nu poate opri ploaia din tine
inima ta a trecut prin atâtea războaie, mami
lupte corp la corp între rațiune și iubire
să pleci sau să nu pleci asta-i întrebarea
dar n-ai plecat ai luptat ai luptat ai căzut și te-ai ridicat
ai atâtea răni și te ascunzi după sticlele goale de bere ale tatei, mami
ai atâtea suferințe în spate și totuși niciodată nu stai gârbovită
când se vor termina războaiele, mami?
cine va muri și cine va rămâne să plângă?
ești uneori toamnă și iarnă și primăvară și vară
ți se ofilesc toate viețile și cizmele grele ale tatei le sfarmă în mii de bucățele
bate vântul prin inima ta
lași mereu ușa deschisă crezând că va intra speranța dar speranța a murit de mult, mami
gerul a ucis-o și nici dacă ai pune-o pe sobă n-ai putea să o aduci la viață
câteodată văd cum din ochii tăi cad fulgi de nea, mami
se așează cuminți pe covor și ne îngroapă durerea
frunte lângă frunte lacrimă lângă lacrimă
o piatră funerară pe care scrie aici se odihnește durerea
peste șapte ani o vom dezgropa și ne vom îngropa pe noi sub fulgii tăi de zăpadă
pe noi nu ne va plânge decât Luna
Make it rain
dar deja plouă de eternități în tine și nu pot opri potopul
eu nu sunt Noe nu am o arcă, mami
am două mâini stângi cu care te țin strâns în brațe ca să nu dispari
dar tot mi-e frică că într-o zi vei deveni cenușă
să nu pleci, mami
să nu te îneci sub apa ploii
îți voi fi umbrelă peste inimă îți voi fi barcă pentru trup
dar să nu pleci, mami
pentru că eu nu știu să iubesc ploaia fără tine
să nu te dai bătută, mami
să zbori mereu chiar dacă aripile îți sunt rupte
să nu mă lași în întuneric să nu mă lași umbrelor
să nu-ți stingi lumina din ochii tăi triști, mami
ești soarele meu atunci când e furtună
și mereu aduci în viața mea un curcubeu de sentimente
să nu te dai bătută, mami
pentru că eu nu știu să trăiesc fără tine
Parcă te văd:
Aveai 5 ani și tataie te punea pe coji de nucă pentru că “nu ai mâncat tot”.
Aș fi vrut să fiu acolo, eu, cea din viitor, să te iau in brațe,
și să-ți adun toate lacrimile care ți-au pătat Copilăria.
Știu că în ziua în care ai aflat că ești însărcinată ai simțit pământul fugindu-ți de sub picioare, pentru că în loc să mergi să depui divorț, te-ai regӑsit la o rӑscruce de drumuri care
te-a adus într-un cabinet ginecologic.
Știu că în tine s-a dat o luptă cumplită, care ți-a desfigurat sufletul,
O luptă pe viața și pe moartea mea.
Știu că te-ai adunat din cenușă, te-ai făcut Flacără și ai început să arzi,
din Iubire pentru fetița ta, pe care mai tarziu urma să o cheme Simina,
Moment în care inimile noastre au început să bată la unison, în ritmul unei noi vieți.
Știu că ai îndurat o căsnicie mizeră, știu că mâncai cel mai ieftin salam pe pâine, ca să-mi dai mie ce-i mai bun, știu că făceai naveta în primii ani să vii să mă vezi la două săptămâni,
pentru că urmai Rezidențiatul in Capitală.
Știu zbaterea, renunțările, biletele de tren, bagajele târâte din gară în gară,
durerile drămuite de pe o zi pe alta, Sacrificiul, dar ce știu cel mai mult,
din ansamblul de trăsături care te compun, este Iubirea.
Acum sunt mare.
Am vrut să-ți calc pe urme și, în curând, voi termina Medicina.
Tu mi-ai transmis dragostea de oameni și ai făcut din mine un medic de Suflete.
Știu că într-o zi vom sta pe o veranda, privind în zare cel mai frumos apus care ne va fi fost dat,
Ținându-ne strâns de mâna și vibrând de recunoștință.
Din toți rărunchii, Mamӑ, mulțumesc!