Istoric

2017-PREZENT

Ne-am făcut noi prieteni, iar sub umblela ADVU au luat naștere o mulţime de proiecte educaţionale, sociale, interreligioase, culturale.

2017

Podul intercultural s-a stabilizat sub numele de ”Asociaţia pentru Dialog şi Valori Universale”. Această asociaţie reuşeşte să pună în valoare cu adevărat potențialul comunitatilor, prin activarea resurselor lor sociale. 

advu historic line

2010-2017

Acest pod intercultural a avut diverse denumiri, dar a promovat acelaşi lucru întotdeauna: indiferent de origini, membrii unei societăți,  trebuie să se implice activ în promovarea valorilor care dau unitate grupului şi conduc spre progres.

2010

A fost creat un pod intercultural prin care valorile esenţiale să fie redescoperite şi aplicate în viaţa de zi cu zi.

advu sigla
Scroll to Top