Comunitatea ADVU condamnă mesajul antisemit îndreptat împotriva actriței Maia Morgenstern

Comunitatea ADVU condamnă mesajul antisemit îndreptat împotriva actriței Maia Morgenstern

Actualitatea este încărcată de norii grei ai incertitudinii și ai temerii. Indiferent de colțul de lume în care ne-am aflat sau ne aflăm, suntem într-o continuă stare de alertă. Cu toate acestea, umanitatea nu ar trebui să dispară din instinctele noastre. Din contră, comunicarea, empatia și toleranța sunt singurele caracteristici ce ne vor ajuta să înțelegem și să trecem cu bine peste toate aceste încercări.

Diferențe culturale, lingvistice și mai ales cele religioase nu trebuie să reprezinte un obstacol împotriva conviețuiri.  In pofida crizei generale create de noul virus, valorile universale trebuie să primeze, trebuie să ne unească și să ne țină împreună, chiar și după toată această perioadă de test. Cu siguranță fiecare încercare generală  nu este decât o modalitate prin care învățăm ce înseamnă evoluția împreună, evoluția ca umanitate.

Din nefericire, zilele acestea au fost marcate de evenimente și mesaje anti-umanitate. Așa cum am amintit mai sus, toleranța, valorile universale precum: egalitate, educație, libertate, înțelegere, acestea trebuie promovate și aplicate în viața reală.

Asociația pentru Dialog și Valori Universale, așa cum îi spune și numele, condamnă mesajele antisemite, mesajele de ură și discriminare, de care o adevărată valoare a teatrului, filmului și culturii române, a avut parte. Recunoaștem și respectăm importanța doamnei Maia Morgenstern pentru cultura românească și nu numai.

Antisemitismul, rasismul, sau orice formă de radicalism, nu trebuie să facă parte din sfera noastră de acțiune. Aceste elemente de furie, frustrare și neîmplinire, trebuie să le estompăm.

Președinte ADVU,

Mustafa Oz

Scroll to Top