Regulament pentru burse

Regulament de acordare a burselor ADVU

1. OBIECTIV

1.1 Scopul prezentului regulament este de a ajuta studenții din punct de vedere financiar și se adresează în special oamenilor talentați și dornici pentru a promova valorile universale.

2. GRUP ȚINTĂ

2.1 Această bursă este adresată studenților, masteranzilor și doctoranzilor ce studiază în București.

3. ACORDARE

3.1 Comisia de Acordare a Burselor

Comisia de Acordare a Burselor se formează cu participarea a cel puțin trei membri numiți de Consiliului de Administrație al asociației.

3.2 Stabilirea sumelor de bursă

Comisia de Acordare a Burselor își pregătește propunerile cu privire la valoarea burselor și a numărului de beneficiari, ce urmează să fie aprobate în consiliul de administrație al asociației. Odată cu aprobarea Consiliului de Administrație, numărul și sumele burselor care se vor acorda în acel an devin finalizate. Suma totală a burselor este stabilită în funcție de veniturile din sponsorizări și de puterea finananciară a asociației. Pentru anul 2020-2021 atât studenții la programele de studii universitare de licenţă cât și cei de la masterat beneficiază de o sumă lunară în valoare de 300 de lei, iar cei de la doctorat de 500 de lei.

3.3 Stabilirea beneficiarilor burselor

Beneficiarii sunt stabiliți în urma următoarelor criterii generale:

  1. Situație financiară insuficientă
  2. Limita de vârstă: pentru studenți cu vârstă sub 25 de ani până la data de 1 octombrie, masteranzi ce au sub 30 de ani până la dată de 1 octombrie, doctoranzi – fără limită de vârstă dar cu tema de doctorat legată de valorile în societate/valorile universale/dialog intercultural/interreligios, ori despre mișcarea Hizmet (Gulen).
  3. Studenții din anul I să aibă cel puțin media 7 obținută la examenul de bacalaureat; studenții din anul II, III și IV să aibă media ultimului an finalizat de minim 7.
  4. Aceste burse sunt acordate studenților din următoarele facultăți: sociologie, drept, științe politice, științele educației, jurnalism și comunicare, administrație publică, psihologie sau facultăți asemănătoare cu cele menționate mai sus.
  5. Candidații completează formularul de aplicare. Împreună cu formularul trimis, candidații trebuie să trimită un eseu de 400-600 de cuvinte, cu font 12 Arial, prin care să își exprime gândurile personale referitoare la valorile universale (corectitudine, prietenie, pace, umanitate, mediu, modestie, iubire, toleranță etc) și/sau cum se pot promova valorile universale în societate.

3.4 Comisia de Acordare a Burselor stabilește beneficiarii burselor pentru anul universitar respectiv.

3.5 Bursele se acordă în principiu pentru un an universitar (noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie – 8 luni).

3.6 Candidații ale căror burse vor continua pentru al doilea an sunt obligați să depună din nou dosarul .

3.7 Candidații selectați vor fi invitați la un interviu.

3.8 Prioritizarea candidaților

  1. Să aibă o situație financiară, a sa, ori a familiei, insuficientă pentru a continua studiile.
  1. Au prioritate persoanele ce nu primesc ajutor financiar pentru educație de la orice altă instituție sau organizație privată sau de la orice persoană sub orice nume.
  1. Cei care studiază în instituții de învățământ de stat au prioritate față de instituțiile private.
  1. De asemenea, au prioritate cei cu nota bacalaureatului ori media din anul precedent, mai mare.
  1. Aplicanții care au o scrisoare de recomandare se afla printre prioritari.

3.9 Aplicare

Toți aplicanții vor fi centralizați de către secretariatul organizației “Asociația pentru Dialog și Valori Universale”. Pentru aplicare se completează formularul ce este disponibil atât pe website (advu.ro) cât și pe conturile de social media dar și la sediul asociației. Candidatul la bursă trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

  1. Data limită este 20 octombrie.
  1. Între 20-31 octombrie se evaluează cererile.
  1. Dacă mai este necesar, se mai cer alte documente.
  1. Bursierii selectați vor fi anunțați cel târziu la data de 5 noiembrie pentru finalizarea documentelor necesare obținerii bursei.
  1. Beneficiarii selectați vor depune următoarele documente: copie de pe buletin, adeverință ce atestă înscrierea la una din universitățile menționate la 3.3, punctul d; cazier, diplomă de bacalaureat sau, pentru studenții din anii interimari, copie de pe foaia matricolă; adeverințele de salariați ale părinților sau altă dovadă legală a veniturilor ori a șomajului.
  1. După finalizarea documentației, bursierii vor primi bursele la sediul asociației intre 10 si 15 a fiecarei luni.

3.10 Retragerea burselor

  1. Dacă se dovedește că beneficiarul  bursei  a depus  informații și documente false și înșelătoare, atunci acesta va fi judecat conform legilor în vigoare și va înapoia integral toată suma obținută în mod nejustificat/ilegal.
  1. Retragerea dreptului la bursă are loc și în cazul exmatriculării bursierilor din facultate din diverse motive.
  1. Dacă se determină că studentul/masterandul/doctorandul nu mai are nevoie de sprijin financiar.
  1. Abaterea studentului de la regulamentul facultății, factori precum acțiunile și/sau comportamentele necorespunzătoare ce sunt incompatibile cu standardele morale generale determină reducerea bursei sau încetarea acesteia.
  1. Absentarea în cadrul activităților organizate de către asociație în cadrul cărora studenții ce beneficiază de bursă sunt invitați să se alăture, va duce la încetarea bursei dacă studentul atinge numarul de 3 absențe.
  1. În situația în care asociația nu mai are putere de susținere.

3.11 INTRARE ÎN VIGOARE

Prezentul regulament intră în vigoare atunci când este semnat de către membrii Consiliului de Administrație al organizației “Asociația pentru Dialog și Valori Universale”. Comisia de Acordare a Burselor este responsabilă pentru punerea în aplicare a regulamentului.

Regulamentul poate fi modificat prin decizia Consiliului de Administrație.

Leave a Reply