Conferința ADVU

Viața post-pandemie

Prezentare generală Raluca Găină – Moderator.

Pandemia a afectat întreaga populație, indiferent de cultură, religie sau profesie. Peste noapte obiceiurile noastre s-au schimbat. Au apărut restricții și reguli pe care a trebuit să le respectăm în continuare. Deși au avut multe efecte negative asupra societății, am învățat și lucruri bune, cum ar fi importanța familiei, a școlii, a sănătății, chiar și a legăturii strânse ce s-a format între oameni. S-au inventat noi metode de comunicare și s-au dezvoltat noi idei de business. Vaccinul a apărut, speranța este mare, însă apare și întrebarea dacă suntem pregătiți de viața post-pandemie.

Alături de invitații noștri vom încerca să răspundem la această întrebare precum și la multe altele.

 

Andreea Furtună – Director de Programe al Crucii Roșii Române –

 Pentru Crucea Roșie Română și pentru mediul ONG-uri, ultimul an a fost cât se poate de provocator. Deși  în mod normal Crucea Roșie Română are în mandatul său intervenția în Situații de Urgență și Educarea Populației și tot ce înseamnă situații din acestea limită, trebuie să recunoaștem că ne-a prins nepregătiți.

Și pe noi ușor nepregătiți. Ne-a luat prin surprindere prin virulența schimbărilor care s-au întâmplat în lumea întreagă. Am fost nevoiți să ne repliem cu totul, nu numai în mediul online.

A trebuit să începem noi activități. Toate lumea și-a îndreptat atenția numai către această boală, astfel că ne-am văzut  nevoiți să strecurăm printre Covid și celelalte probleme, cum ar fi: săracii României, ceilalți bolnavi ai României, serviciile noastre care nu aveau legătură cu Covid.

E partea cealaltă s-a întâmplat și ceva bun, deoarece mediul ONG a căpătat foarte multă încredere. A inspirat încredere populației și am avut un sprijin extraordinar din partea companiilor, populației, chiar și autorităților. Ne-am unit și am constatat că putem face foarte mult bine împreună.

Deși sunt foarte multe lucruri de discutat despre victimele acestei pandemii, consider că ne-am descurcat destul de bine ca și țară din acest punct de vedere, al ONG-ului.

S-a întâmplat și bine pe lângă răul ce a avut loc.

Crucea Roșie realizează activități umanitare pe teritoriul României de 145 de ani, fără întrerupere.

 

Cum este acum în voluntariat acum?

În momentul în care a început s-a creat o conexiune între oameni, dar nu neapărat obișnuită. Pentru că există această dorință de protecție personală. Este și iresponsabilitatea organizatorilor acțiunilor de voluntariat să își protejeze și să își instruiască voluntarii.

Oamenii au fost și sunt foarte uniți, deși acum traversăm o perioadă de oboseală spirituală. Oamenii s-au unit online. S-au făcut foarte multe donații, ceea ce pe lângă voluntariat tradițional, dar oamenii au învățat să ajute diferit.

Este nevoie de voluntari în zonele rurale îndepărtate, unde oamenii au nevoie de distribuie de ajutoare. Este nevoie de voluntari în servicii, în îngrijire.

Însă este mai dificil să faci voluntariat în această perioadă de protecție și restricții. Nu ai voie să strângi mai mult de 8 oameni la un loc, trebuie să instruiești online, că se spală, se dezinfectează.

Suntem mai uniți dar mai precauți.

 

Mai suntem noi interesați să ajutăm fără a primi nimic în schimb?

În mod sigur. În ultimul studiu de voluntariat făcut pentru România, instituția pentru care se face cel mai mult voluntariat este biserica.

Tinerii în România sunt interesați de voluntariat, de senzațional, de această stare de libertate pe care ți-o dă voluntariatul. În schimb, adulții, copleșiți de responsabilități, îi ajută pe ceilalți dar nu neapărat într-o formă organizată de voluntariat.

Suntem o societate care mai are de dezvoltat pe partea de voluntariat. Dar cei care vor să se implice în voluntariat trebuie să beneficieze și de sprijinul instituțiilor unde pot face voluntariat. A-i da la o parte nu este o soluție.

Formularele despre care spuneați (de sponsorizare) sunt extrem de vânate inclusiv de Guvernul României, care dorește să își păstreze banii. Iar apoi este o problemă de încredere a donatorului.

Voluntariatul este  o activitate în beneficiul comunității desfășurată de către un organizator. Există o lege a voluntariatului.

 

Ar trebui pregătiți mai mulți oameni în domeniul voluntariatului?

Au fost oameni care au dorit să devină voluntari și sunt în continuare. Trebuie să educăm românii să voluntarieze. Totul ține și de un anumit context social. Atunci când ești sigur de ziua de mâine, își poț dedica viața și altor persoane. Atunci când ești stresat din cauza nesiguranței personale și a familiei, automat că nu mai există disponibilitatea de a face ceva pentru celălalt.

Avem un câștig cu elevii și studenții cărora li se adaugă puncte în plus pe baza activităților de voluntariat. Deși apare dintr-o nevoie secundară, totuși ne bucurăm de ideea că devenim o societate deschisă voluntariatului.

Mulți dintre noi ne-am redefinit în această pandemie. Sunt convinsă că ceea ce ne dorim de fapt este nu să ne întoarcem la ceea ce a fost înainte ci să păstrăm lucrurile bune pe care le-am învățat sau reînvățat. Vom trăi într-o lume mai bună. Mai ordonată, mai orientată spre cultură, spre incluziune, sore dialog, pentru că am văzut ce înseamnă lipsa acestor lucruri.

 

Laurențiu Tănase  – Lect. Dr. Laurenţiu Tănase, Sociolog al religiei,  Cercetător al Academiei Române și Profesor în cadrul  Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea din București

 Suntem limitați în dezbaterea noastră din punctul meu de vedere, de subiectivitatea noastră în funcție de impactul pe care pandemia l-a avut sau nu asupra noastră. Depășind această subiectivitate mi-am pregătit câteva gânduri. Dacă am învățat ceva din punct de vedere al educației online, este aceea că trebuie să gestionezi fiecare secundă din programul pe care îl ai cu studenții. Dacă într-o relație directă în sala de curs mai improvizezi, mai  aduci în discuție un subiect parazitar pentru a ține conversația într-o formă care să nu deranjeze conținutul lecției, în mediul online fiecare secundă trebuie.

De asemenea, este pentru prima dată când cineva mă provoacă să mă gândesc cum va fi situația după pandemie, în condițiile în care suntem în plină pandemie. Din acest motiv, consider că reflexia pe care o aduc în atenția dumneavoastră conține o doză de subiectivism. Trebuie însă să admitem că această limitare subiectivă ne permite o reflecție lucidă.

Dacă pandemia ne-a învățat că trebuie să facem eforturi ca virusul să nu se extindă, această conferință ne oferă posibilitatea să lăsăm ideile să circule între noi, într-un mod optimist.

Curs intensiv desfășurat la scară planetară declanșat de această pandemie.

„În cât timp vom scăpa de această pandemie”, este una din întrebările lansate de domnul Tănase în cadrul discursului său. Răspunsul vine tot din partea dumnealui, pe baza  studiilor realizate de Pfizer și ONU.

Studiile Pfizer pentru vaccinare preconizează că terminarea pandemiei se va finaliza în 2023, până atunci fiind o perioadă considerată experimentală. Dar pe cât este de pesimistă lungimea acestui termen – 2021-2023 – căruia nu putem știi dacă îi vom supraviețui sau nu, pe atât de optimistă este perioada pe care o definește Organizația Națiunilor Unite, ca fiind dominată de „happytalism”. Un joc de cuvinte care pune accentul pe importanța mediului  pentru o lume mai bună. În aceeași logică, actuala administrație SUA vorbește despre reconstrucția vieții noastre după pandemie, pe baze solide și de lungă durată care să țină cont de toate lecțiile trecutului folosind expresia: „Build Back Better.” ( Construind mai bine și mai trainic).

Expresia Președintelui Biden a fost preluată de mai multe organizații internaționale care în funcție de domeniul de activitate parafrazează în funcție de domeniul de activitate. Spre exemplu: „Build Back Greener” , referindu-se la grija pentru mediu.

Cea mai importantă întâlnire mondială anuală, Forumul Economic Forum de la Davos a avut ca temă de dezbatere anul acesta, preocuparea pentru reconstrucția perioadei post-pandemie. Forumul a avut loc online, între 25-29 ianuarie a fost „The Grate Reset” (Marea resetare). Astfel, ei consideră că perioada pandemiei oferă o  fereastră de oportunitate de a regândi existența umană după alte criterii și după alte reguli, prin care să se evite în viitor marile amenințări din prezent. Cum ar fi: pandemia, deșertificarea planetei, poluare, sărăcie, foametei, ș.a.m.d.

Astfel, nu suntem singurii care ne gândim la ce se va întâmpla și cum se va întâmpla post-pandemie.

Ca să înțelegem mai bine situația în care ne aflăm, aș folosi imaginea pe care o creează un cutremur de pământ asupra existenței noastre de zi cu zi. Astfel, după cataclisme, viața se reia dar uneori prea rapid și fără a se diminua cauzele care pot provoca din nou un astfel de eveniment nefast.

După orice eveniment nefast, încercăm să ne reașezăm cărțile în bibliotecă – biblioteca vieții – și să înlocuim geamurile sparte.  Doar că, în plus trebuie să ne asigurăm că bunurile care sunt în jurul nostru sunt suficient de bine ancorate, astfel încât, la un posibil alt cutremur să nu mai fie aceleași efecte.

Ne întrebăm care sunt cărțile trântite pe jos sau geamurile sparte de această pandemie. Să privim situația religioasă din țara noastră. Cu toate că similitudinile pot fi identificate prin multiplicare. A fost bulversat ritmul vieții religioase prin blocarea participării credincioșilor în lăcașurile de cult. Prima experiență dramatică a fost în timpul perioadei de Paște de anul trecut. Când știm cu toții cât de greu a fost gestionat momentul, pentru absolut toate denominațiunile religioase.

În al doilea rând a fost bulversat în timpul pandemiei ritualul bisericesc. Prin contestarea unor comportamente religioase care n-au fost niciodată sau foarte puțin puse sub semnul întrebării. Într-un mod simbolic, referindu-mă în primul rând la  ritualurile bisericii ortodoxe. Au fost contestate acele ritualuri care privesc viața noastră și extremele sale: nașterea și moartea. Mai exact, botezul și înmormântarea, precum și ritualul de sfințire al întregii vieți prin taina împărtășaniei.

Așadar, viața religioasă a avut mult de suferit în perioada pandemiei și aceste suferințe sunt departe de a se fi încheiat. Folosind termeni medicali, consider că viața religioasă va rămâne cu răni, cu sechele post pandemie, care vor influența cu siguranță, prin abandon sau prin înstrăinarea de biserică.

Sigur, putem specula și putem spune că ne vom înstrăina unii de alții, că se va diminua intensitatea credinței, dar cred că în momentul de față ar fi doar simple concluzii speculative. Ceea ce însă pot afirma și să vă îndemn, mai de grabă, este să ne gândim la intensitatea relațiilor dintre noi, la ceea ce putem face astăzi, mâine și poimâine pentru noi și familia noastră. Să reînvățăm modestia și bucuria lucrurilor mici.

 

Pandemia ne-a schimbat comportamentul nostru ca indivizi, ca societate?

Am fi tentați să credem că ne-a schimbat comportamentul, dar mă gândesc totuși că ar fi fost nevoie să ne schimbăm comportamentul.

De exemplu, una dintre criticile aduse în discuție, era dezordinea din biserică. În loc de existența unui exercițiu de conectare cu divinitatea, era o vânzoleală continuă. Persoane care intrau, ieșeau, mergeau la altar, mai ales persoane care vorbeau. Vorbeau pentru că voiau să critice, grija pentru celălalt.

Una dintre cele mai dificile situații era să atenționeze lumea să facă liniște în biserică. Într-un fel, pandemia ne-a ajutat să înțelegem mai bine relațiile dintre noi. Ne-a permis să înțelegem unele realități, să le aducem la zi.

Ceea ce îmi este greu să înțeleg este de ce suntem în situația în care identifică dușmănii între noi atunci când privim către protecția contra pandemiei. Acest lucru poate duce către o fractură socială. Aceste fracturi sunt extrem de periculoase și se vor vindeca foarte greu.

Să identifici in opinia publică pe cei buni și pe cei răi în contextul unui pericol iminent și foarte periculos, cum este pandemia, nu mi se pare un exercițiu politic corect al momentului. Eu nu cred că oamenii politici ar trebui să urmărească să câștige capital electoral din pandemie. 

Anul trecut de Paște, prima dată, Ministrul de Interne de atunci a venit cu ideea ca lumina de Paște și Pasca să fie distribuită cu ajutorul trupelor care se aflau în stradă. Ei aveau dreptul să stea în casă, noi fiind in carantină. Ca să se profite de această oportunitate, atunci s-a decis ca trupele de jandarmi să asigure și un serviciu religios. Dar pentru că a fost o idee greu de digerat pentru mulți, atunci, a doua zi, s-a decis ca fiecare biserică să construiască echipe de voluntari care să preia această responsabilitate de serviciu pascal. Doar că în acel moment, bisericile au întâmpinat o mare dificultate. In cea mai mare parte voluntarii din comitetele parohiale erau persoanele în vârstă.  Într-un interval extrem de scurt, preoții au reușit să realizeze echipe din tinerii care participau la slujbe.

Poate că ar fi util să dezvoltăm mai mult ideea de voluntariat în cadrul facultăților dar și în mentalul colectiv.

 

Credeți că putem vorbi despre frica care își spună cuvântul sau pur și simplu ne-am înrăit?

Consecințele comunicării online. Pentru că tot în online se construiesc știrile false. Știrile online apar atât din importanța traficului pe internet de la firmele deținătoare. Online-ul poate distruge autoritatea.

Din cauză că oricine se poate exprima în online, scade credibilitatea organizatorului sau a vorbitorului.

La facultate dacă mergi, măcar există un portar care îți spune unde să intri. Dar în online, oricine poate vorbi și acest lucru este extrem de nociv.

 

Viața după pandemie îi va apropia pe oameni de credință?

Depinde ce înțelegem prin apropierea oamenilor unii de la alții. Cred că nu ne vom pierde calitățile umane. Ce este cert, este că din punct de vedere al educației al contextului relațiilor interumane, trebuie să învățăm să ne respectăm.

Nu cred că va fi o problem în ceea ce privește relațiile interumane. Cred că același respect pentru persoana umană va exista și după pandemie.

Persoanele pozitive au trecut mult mai ușor peste episodul de Covid, reacțiile au fost moderate, poate chiar foarte mici. Persoanele pesimiste și-au dublat pesimismul prin pesimismul lor.

 

Ramona Mihăilă –Prorector, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Directoarea Institutului pentru Studii Sociale de Gen

În primul rând țin să felicit această inițiativă; pot spune chiar plină de optimism, datorită faptului că se vorbește despre post-Covid.

Privind la ce s-a întâmplat până acum. Sunt Prorector pe Relații Internaționale și pot să vă spun că anul acesta am avut mai mulți studenți internaționali decât până acum. Încep cu un lucru pozitiv. Faptul că studenții au putut să lucreze de acasă, nu a mai fost necesară prezența lor în campus.

În orice lucru cât de cât rău trebuie să găsim ceva bun și plin de optimism. Bineînțeles că la orice nivel de educație au existat probleme, lucrurile ne-au luat pe nepregătite pe toți. Învățământul online nu este acreditat în România, astfel că este o provocare pentru toate politicile de învățământ.  Or să aibă de lucru cei care vor fi nevoiți să scrie noi metodologi de lucru și să le implementeze.

Totuși cred că ne-am descurcat cu ceea ce știam și am împrumutat de la alții. Am reușit cu brio. Într-adevăr cu greu la început, dar cred că acum o să dăm o șansă și învățământului online. 

Cu toate acestea, este un avantaj ( învățământul online) pentru studenții care lucrează, pentru liceenii de la seral, precum și multe alte forme de învățământ.

 

Care au fost principalele surse de stres, îngrijorare pentru cadrele didactice, care considerați că sunt acum, și cum considerați că își vor reveni.

Nu pot să generalizez, însă pot să vorbesc și din punct de vedere al profesorului dar și al părintelui, având doi copii la liceu.

Cred că stresul se poate referi dar într-o foarte mică măsura la faptul că atunci când ai in fata ta studenții discuți altfel cu ei decât atunci când ai 80 de căsuțe cu 80 de chipuri, sau 20 de căsuțe și 60 de poze. Te întrebi mereu dacă te ascultă toți.

Un alt aspect este faptul că acum totul se rezumă la imagine. Și înainte utilizam imaginile video sau auditive, dar nu așa și nu atât. Acum totul a trebuie readaptat. Trebuie să ne folosim de  mijloace media.

De asemenea, consider că sunt materii care se pot preda online cu succes, dar sunt materii care nu sunt la fel de ușor de predat online, mai ales dacă nu vezi că elevul efectiv lucrează în timp ce îi predai. Dar acest învățământ online le-a permis studenților să fie mai ușor prezenți la curs. Prezenta șa cursuri a fost de aproape 100%, fapt ce înainte in campus nu era realizabil.

 

Ar putea cumva sprijin elevii și părinții, profesorii în această privință?

Cred că prin dialog. De la cel mai mic elev, până la profesor de universitate. Ce așteptări au elevii, ce așteptări au profesorii.

 

Considerați că educația din România este pe drumul cel bun? Ce am putea face – părinte, elev, profesor – pentru a ieși cu bine din această situație.

 

Nu știu dacă educația din România este pa drumul cel bun, dar știu că cei de la Ministerul Educației și Cercetării au și vor avea mult de lucru.

Există acel proiect inițiat de domnul Președinte, „România Educată”. În acest proiect au fost foarte mulți reprezentanți ai ONG-urilor, din aparatul administrativ, din aparatul politic, dar momentan a rămas suspendat.

Legea Educației Naționale, legea nr.1, care funcționează de ani de zile sigur se va schimba. Cel mai probabil vom privi altfel și această modalitate de  „home schooling” , care în România, la fel ca și învățământul online nu este acreditată. Probabil Ministerul va fi mult mai flexibil în recunoașterea diplomelor. Sunt sigură că acest sistem de învățământ online va dăinui mult timp și in toate colțurile lumii.

Cred că atât timp cât vom dialoga și vom scoate în evidență beneficiile și vom semnala toate deficiențele învățământului online, vom reuși să avem o Lege a Educației Naționale bine structurată.

Cred că deocamdată și noi avem o educație scurtă în sistemul online, astfel că noi trebuie să ne educăm nu numai prin conferințe ci prin a citi ce și cum a fost implementat în alte state.

Care au fost beneficiile sau pericolele. Cred ca atât mediul privat cât și cel de stat trebuie să își dea mâna, pentru că acum în mediul online suntem egali.

 

Cred că ce lipsește sunt aceste politici de incluziune. Faptul că nu avem programe duce la lipsa de voluntariat.

 

Mihaela Păun – Director ARCUB –

Încercăm și noi în zona culturală să găsim soluții. Mărturisesc că începând de anul trecut când a fost perioada aceea ciudată de lockdown două luni. Sigur că la început am fost puțini buimaci, dar apoi am descoperi Zoom-ul și am început să facem evenimente online.  Chiar și expoziții online. La vremea aceea eram Director detașat al altui Centru cultural, Centrul Expo Arte, pe care l-am înființat. Toată perioada de lockdown și după am descoperit cum este să faci sau să încerci să faci expoziții atât online cât și cu restricții. Fără vernisaje, fără finisaje, ceea ce este complicat în zona aceasta, dar totuși posibil.

Întorcându-mă la ARCUB, m-am reconectat cu lumea artiștilor de teatru, cu lumea muzicienilor, dar aici lucrurile sunt mai   complicat. Bineînțeles că și ei au încercat să se adapteze, acele spectacole înregistrate, dar apoi am observat că livestreeming-ul este frumos. Astfel, poți avea la un spectacol 6000 de spectatori. Dintr-odată să te vadă și cei din țară și cei din afară.

Departe de a fi pesimistă, fac un pas mare în spate, acum 100 de ani, și mă gândesc cum a fost omenirea în acea perioadă a pandemiei Gripei Spaniole, când poate și ei se gândeau că nu vor putea ieși niciodată din așa ceva. Însă, acum foarte dificil este pentru oamenii implicați în sectorul cultural, pentru că mulți sunt la limita subzistenței. Mulți au investit în spații teatrale, spații multifuncționale în domeniul culturii. Cei care au galeriile de artă le este extrem de greu. Sunt destul de conectată cu ei. Încercăm să dezvoltăm un program de finanțare  la ARCUB, prin care să sprijinim activitatea artistică.

Îmi este extrem de greu să cred că am putea să trăim într-o lume fără artiști. Cred ca ar fi tristă, ar fi puțin spus.

Cu siguranță vom ieși din acest impas. Cu siguranță peste 100 de ani va fi doar istorie.

 

Ce părere aveți despre mutarea artei în online? Atât asupra artiștilor cât și asupra publicului? Se poate face artă și online  fără public?

Sincer, nu. Zona aceasta artistică, cultură, are foarte mare nevoie de contactul imediat cu  publicului spectator. Se creează un flux energetic, o emoție. Mulți actori spun că le este foarte greu că nu au o comunicare cu sala, nu simt publicul.

La muzicieni la fel. Am văzut multe concerte în online.

Inclusiv cei din domeniul artelor plastice. Deși pare că este un contact mai puțin direct al artistului cu publicul, tot este nevoie.

Nu cred în viitorul artei online. Ea ne ajută o perioadă și într-un fel a fost o bucurie să poți fi văzut pe tot mapamondul, dar este destul de complicat și nefiresc.

Sper din suflet că este un moment de trecere. Sigur, multe lucruri se vor schimba în relațiile interumane, vor dispărea meserii, vor apărea altele noi. Probabil această pandemie a accelerat acest moment. Dar arta are nevoie de contact și de emoție. De ceea ce oamenii și pot oferi într-un mod nemijlocit.

 

Credeți că am putea discuta despre schimbarea percepției asupra artei?

Sigur artiștii sunt deja influențați în arta lor. Ei practic și-au trăit aceste frici și emoție. Da, se produc schimbări în mentalitatea și sensibilitatea artiștilor.

Ar fi foarte interesant de văzut, de făcut o paralelă între schimbările survenite după pandemia de acum 100 de ani și schimbările care au avut loc de atunci și până acum. Ca sa privim partea bună a pandemiei, aceasta a fost un factor de progres.

 

Credeți că aceste evenimente vor reveni la normal sau vom rămâne în mediul online.

Dacă vorbim de anul acesta, există după cum bine știți, intenția de a face câteva spectacole experimentale, așa cum s-a întâmplat în Spania, la Barcelona. Știu c la Cluj, primarul Emil Boc a dat un semna cum că ar vrea să facă acest experiment. Eu cred că anul acesta va semăna destul de mult cu anul trecut. Îmi este greu să cred că anul acesta vom putea merge la festivaluri și marile evenimente. Poate doar la câteva evenimente experimentale. Cu distanțare, mască, certificat de vaccinare sau testate. Dar nu cred că nici anul acesta și nici viitor, concerte la liber. Îmi doresc, dar nu cred. Este cazul și este bine să experimentăm. Să încercăm o revenire la normal.

 

Ați simțit că arta a fost dată la o parte?

Nu, nu cred că arta a fost dată la o parte. Nu se poate manifesta. Artiștii nu se pot manifesta și le este extrem de greu. Este o meserie vocațională ca și cea de preot. Cu talentul te naști. Trebuie să vii în fața publicului și să arăți ce ai.

Artiștii trebuie iubiți și prețuiți.

Să fiți siguri că întotdeauna cultura a fost  un element și de unitate și de progres. Întotdeauna prin cultură o națiune a avut numai de câștigat.